CFR și U Cluj se vor întâlni într-un meci restant din etapa a 4-a a SuperLigii. Marius Șumudică (55 de ani) a dezvăluit o întâmplare regretabilă petrecută înaintea derby-ului.
Clujul fierbe în așteptarea marelui duel dintre CFR și U. Au apărut chiar și acuzații de spionaj, iar Marius Șumudică a relatat despre un moment șocant în care a fost implicat în timp ce se plimba prin oraș.
Marius Șumudică a pățit-o înaintea derby-ului CFR – U ClujTehnicianul echipei din Gruia a explicat că a fost scuipat dintr-o mașină de un suporter al rivalei U Cluj. Șumudică a mărturisit că s-a simțit umilit de acest gest și s-a arătat șocat de faptul că acest lucru i s-a întâmplat într-un oraș pe care îl considera civilizat.
”N-am pățit în București ce am pățit la Cluj. Să se oprească o mașină la semafor, să lase geamul și să mă trezesc cu o fisă cu biscuite pe haină, nu știu, credeam că civilizația e la… Practic, îmi făceam pașii, s-a lăsat geamul și mi-a pus o insignă cu aluat de biscuite.
N-am reacționat pe moment, dar trebuie să spun, că-s lucruri care mă dor. N-am jignit clubul U Cluj niciodată. Dacă vor câștiga mâine, le voi întinde mâna și-i voi aplauda”, a declarat Șumudică, conform cluj24.ro.
Bătăi de cap pentru Șumudică din cauza gripeiAntrenorul celor de la CFR Cluj a dezvăluit faptul că mai mulți jucători au acuzat stări febrile în această săptămână. De altfel, FANATIK a anunțat în exclusivitate că Șumudică are probleme mari de lot din cauza unei gripe care a afectat o serie de fotbaliști importanți.
”Am avut șase jucători care au fost gripați săptămâna asta, virusuri, dureri în gât, temperatură, frisoane. Patru nu s-au antrenat ieri. Nalic, Braun, Drazic nu mi s-au antrenat. Eu nu stau să mă ascund, nu pun camere, microfoane.
O gripă când te lovește e greu. Transpiri noaptea, pierzi săruri, minerale, nu ești în plenitudinea forțelor să faci antrenament. Vom vedea azi, să vorbesc cu doctorul să aflu situația la zi”, a spus el.
Acuzații de spionaj la adresa rivalei U ClujÎntr-o intervenție avută la FANATIK SUPERLIGA înaintea restanței CFR – U Cluj, programată joi, 8 octombrie, de la ora de la ora 20:30, Marius Șumudică a mărturisit că echipa sa a fost spionată de rivali la un joc de pregătire cu porțile închise.
”Mă așteaptă un meci joi, cu U Cluj. Vă dați seama ce duel va fi. (n.r. – Sunteți în formă, ați bătut pe Satu Mare, a dat Omrani gol) Da, da, suntem ok. Am fost și vizionați. Se pregătește derby-ul așa cum se pregătește în Cluj. Au pus o cameră pe bloc care se rotea, urmărea meciul. Frumos! Mi-a plăcut”, a afirmat Șumudică.